Light Bearers

Puţine lucruri ne fascinează la fel de mult ca lumina, mai ales în instalaţii imersive precum cea a lui Maotik, aka Mathieu Le Sourd.

2,500 de becuri se aprind şi se sting conform mişcărilor live ale palmelor vizitatorilor în proiectului canadian Light Bearers. Inspirat de feeria luminescentă a licuricilor – insecte de vară ce par a fi pe cale de dispariţie conform Scientific American -, jocul luminos e făcut posibil de un software TouchDesigner şi de câţiva senzori Leap Motion prin faţa cărora nu trebuie decât să îţi plimbi mâna. Împreună cu designerii Etienne Paquette, Irena Lesiv şi XYZ-TC, Maotik a găsit metoda cea mai atrăgătoare de a construi un loc idilic, asemănător naturii într-o seară de vară. Becurile au fost umplute cu apă tonică şi suspendate de tavan. „Provocarea cea mare a fost să construim un mediu imersiv pentru a recrea ecosistemul natural al licuricilor, pădurea,” explică Le Sourd. Mai mult, tiparele de lumină au fost însoţite de o muzică ambientală populată de sunete firave de insecte.

Light Bearers a fost comandată de cei de la Space for Life, muzeul de ştiinţă din Montreal, cu ocazia anului luminii (2015). Instalaţia se află între pereţii secţiunii Insectarium până pe 1 noiembrie.

81464bedc76b7098abc8e82d08658e55b6913b0d78fb61ff18b16daf704c835d02

Comments are closed.