Flowstate

Ne petrecem o bună parte din zi lipiți de ecrane de diferite dimeniuni. Însă, chiar dacă munca noastră presupune un contact permanent cu lumea digitală, cât timp dedicăm activității efective și cât navigării automate din link în link? Inspirat de teoria lui Mihaly Csikszentmihalyi și din dorința de răspunde acestei probleme, regizorul și scenaristul Caleb Slain a creat o aplicație care ne obligă să ne concentrăm. Sau altfel riscăm să pierdem rezultatul muncii de până atunci.

Flowstate este un app dedicat scriitorilor de orice fel – jurnaliști, autori, bloggeri -, iar modelul după care funcționează este simplu: stabilești timpul pe care vrei să-l dedici unui text (de la cinci până la 180 de minute) și te pui pe scris. Iei o pauză mai lungă de cinci secunde și textul începe să dispară de pe ecran. Designul minimalist al aplicației o face foarte atractivă, dar în spatele lui se ascunde o bombă cu ceas: dacă faci o pauză ceva mai lungă, tot ce ai scris până atunci va dispărea definitiv. Și nu, nu există un buton „Save” pe care să apeși obsesiv.

„De-a lungul istoriei și peste continente, filosofii și oamenii spirituali au discutat o stare de spirit cunoscută sub numele de acțiune a inacțiunii, sau a face, fără a face, care se aseamănă mult cu ceea ce psihologii moderni numesc o stare de curgere (flow state)”, spun creatorii pe pagina proiectului. „Este fenomenul cunoscut de majoritatea occidentalilor ca a fi în zonă și simțit de pictori, muzicieni, sportivi, scriitori de-a lungul timpului.”

Flowstate a primit deja eticheta de „cel mai periculos app” și s-ar putea ca titlul să nu fie departe de adevăr, dar este un experiment ce merită încercat. Doritorii pot deja cumpăra aplicația din iStore.

flowstate-968x605flowstate-press-image-1.0screen800x500

Comments are closed.