Ars Electronica Festival 2015

20543835643_9fc336f18d_k

Festivalurile de tip Ars Electronica  (demarat în 1979) au un farmec aparte datorită structurii concepute în jurul unei teme-concept – Post City anul ăsta – în care se aruncă cu tot ce au. Practic, timp de şase zile, ai ocazia să navighezi un univers de inovaţie, unde poţi da peste lucruri surprinzătoare, nu doar la capitolul stimulare vizuală, ci şi în sensul dezmorţirii mentale. De la workshopuri şi simpozioane la performance-uri şi expoziţii, micul oraş austriac Linz a favorizat crearea unui ecosistem care susţine evoluția şi implicit ideea de oraş al viitorului. Mai jos găsiți câteva din proiectele care ne-au rămas în minte post-festival.

Diaspora Maschine – Anatol Bogendorfer, Peter Androsch (Horstadt)

Credit Florian Voggeneder

Diaspora Maschine (diaspora se trage din „dispersie”) este un moment din cadrul Ars Electronica pe care l-am putea cataloga drept happening. E vorba, bineînţeles, despre un tip de performance care în ochii noştri devine happening pentru faptul că e strâns legat de locul în care se întâmplă, şi anume o fostă poştă  – activă până anul trecut – dintr-o gară.

Ideea de la care a pornit momentul de aproximativ 30 de minute se regăseşte într-o povestire a lui Kafta (Fellowship) şi se referă la felul în care o comunitate se raportează la străini. În povestire există şase personaje, dintre care cinci nu vor să interacţioze cu cel de-al şaselea, străinul.  Neputinţa de a-l integra pe celălalt – the other – duce în ultimă instanţă la violenţă şi teroare.

Happening-ul creat la cele două etaje (şi între) ale fostei poşte austriece se vrea a fi un semnal de alarmă vizavi de situaţia neagră şi omniprezentă a imigranţilor. Spiralele albastre din poză devin instrument muzical care dublează ca organon (instrument al gândirii, termen popularizat de Aristotel). Trompetişti, cântăreţi, megafoane, lumină, bucăţele de plump ce se rostogolesc în spirală, ocupă spaţiul cu sunete analog, punând cap la cap straturi peste straturi de semnale de alarmă cu nuanţă de simfonie.

Ars Electronica e departe de a fi o adunare hippie în sensul pe care minţile noastre îl ataşează instant cuvântului – în contextul ăla a fost folosit prima dată termenul de happening -, însă ni se pare că Diaspora Maschine întruneşte multe din elementele esenţiale ale unui astfel de eveniment: experimental, site-specific, artistic, non-linear din punct de vedere narativ. În plus, problema imigranţilor despre care vorbeşte este un element important pentru formarea oricărui oraş, cu atât mai mult unul al viitorului.

PSX Consultancy – Pei-Ying Lin, Špela Petrič, Dimitris Stamatis şi Jasmina Weiss

IMG_2749

Sexul-vinde este o idee la fel de valabilă astăzi ca şi acum o sută de ani, iar pe baza truismului ăsta au fost create o serie de obiecte sexuale menite să ajute anumite plante să se reproducă şi/sau să le intensifice plăcerea.  PSX Consultancy este un proiect neinteractiv la nivel fizic ce îşi pune întrebări vizavi de relaţia schimbătoare dintre oameni şi non-oameni. Pentru un pachet cât mai plin de ironie şi ludic, echipa e formată atât din artişti şi designeri, cât şi din oameni de ştiinţă.

Paralela dintre sistemul reproductiv al plantei şi cel al omului caută descoperirea unei bio-logici care ar putea deschide noi discuţii despre ce urmează odată ce înţelegem că trebuie să ne îndepărtăm de obiceiul de-a aplica logica umană asupra plantelor şi animalelor (aka antropomorfizare).

01 Abutilon

PSX Consultancy nu e genul de proiect a cărui relevanţă se scurge în momentul observării lui într-un spaţiu cultural, ci mai degrabă un punct de plecare pentru o serie de workshopuri şi discuţii pentru fiecare cultură în parte. Obiectele printate 3D ce pot fi văzute pe plantă (aka planta-client), sau ca obiecte de sine-stătătoare sunt un bun deschizător de drumuri. Ele se află la Muzeul de Arhitectură şi Design din Slovenia, parte din expoziţia permanentă.

Chijikinkutsu – Nelo Akamatsu

Chijikinkutsu a fost printre cele mai plăcute experienţe interactive de la Ars Electronica de anul ăsta dintr-un motiv foarte simplu: magia se declanșa în momentul în care păşeai, fără încălţăminte, în încăpere.

„Chijiki” înseamnă geomagnetism (zis și magnetism terestru) – o proprietate fizică a pământului de când lumea, prezentă astăzi și-n smartphone-uri –, iar „suikinkutsu” este un tip de instalație sonoră foarte simplă ce se găsește în grădinile tradiționale japoneze din perioada Edo în ideea accentuării simțurilor.

Instalația lui Akamatsu seamănă cu sunetul produs de suikinkutsu-urile din Kyoto, o realitate cumva întâmplătoare, de care artistul s-a folosit ulterior pentru a-și împacheta conceptul. Pentru el, Chijikinkutsu nu este un experiment tehnologic și artistic, ci o reveleție a faptului că știința geomagnetismului ajută la crearea acelor sunete subtile specifice filosofiei japoneze. La capitolul materialelor, cheltuielile nu au fost prea mari. S-au folosit apă, ace de cusut, pahare și bobine de cupru. Acele care plutesc în pahar au fost magnetizate în avans, lucru care la interacțiunea cu geomagnetismul le face să se orienteze către nord-sud. Când se aplică electricitate pe bobina aflată în exterior (pentru asta au fost folosite o aplicație de iPad și un MIDI), se creează un scurt câmp magnetic care atrage acul spre bobină, lovind în drumul lui sticla paharului. Sunetul cristalin și firav răsună apoi în toată camera.

Instalația este voit minimalistă pentru a lăsa vizitatorii să observe 1. geomagnetismul și 2. sunetele cu aspect meditativ fără trucuri colorate.

Architectural SonarWorks – Cédric Brandilly, Romain Dubois și Mickaël Vannier

Pentru Architectural SonarWorks e important să apăsați play pe clipul de mai sus și să ascultați o dată, de două sau de trei ori. Ce veți auzi este un limbaj muzical creat pe baza unor informații cartografice și arhitecturale.

Lewis Mumford (sociolog și filosof american), cât și Aldo Rossi (arhitect italian) au văzut orașul ca ceva ce se formează natural, la fel ca o peșteră sau un cuib. Cu SonarWorks, ideea asta e dusă un pas mai departe și transformată în artă, fiecare element arhitectural fiind tradus într-un sunet a cărui complexitate e dată de caracteristicile elementelor.

Brandilly, Dubois și Vannier își propun să ducă ideea asta la un nou nivel artistic, creând un limbaj al orașului care ar putea chiar să transmită mai departe nu doar stări de relaxare, ci și informații. Brandilly, cel de la care a pornit conceptul, își dorește ca oricine ascultă bucata lui muzicală să poată identifica anumite aspecte arhitecturale cât și atmosfera urbanistică – zone aglomerate/ aerisite, bogate/ sărace – a orașului care a inspirat partitura.

Pentru că fiecare oraș are morfologia lui, Architectural SonarWorks s-ar putea plimba prin toată lumea.

Pii – Nestor Lizalde

Pii e genul de instalație a cărei fascinații e greu s-o imaginezi uitându-te la video, deși what you see is what you get. Practic, stând în fața ei, la distanță de câțiva metri, ai putea avea senzația ambiguă de a fi și nu a fi în același timp într-un loc.

Lumina care interacționează cu prezențele umane se multiplică cu ajutorul oglinzilor (calibrate în avans) dând impresia aia de călătorie prin timp și spațiu. Din punct de vedere conceptual, artistul spaniol a vrut să exploreze spatiul estetic ce se crează la întâlnirea dintre efectele vizuale analog și elementele tehnologice. Spațiul respectiv devine o entitate arhitecturală pe care fiecare vizitator poate o percepe în funcție de experiențele și sensibilitățile proprii.

Proiectul a fost realizat cu ajutorul unui inginer (Guillermo Malon) și al unui compositor (Kim Fasticks), iar la capitolul finanțare a fost sprijinit de Ministerul de Cultură din Spania.

21028657480_18aba25b51_z

Anul ăsta a fost unul bun pentru Ideas Lab pentru că am apucat să vedem live multe dintre lucrările despre care am scris. Printre ele ar fi Feed Me al lui Noper şi Saint Machine, Oil a artistului rus ::vtol::, ReBioGeneSys, Augmented Hand Series, precum și Presence de la Universal Everything (pentru a patra oară deja la Ars Electronica).

Intelligent Ambient (1994), InfoWar (1998), Goodbye Privacy (2007), Total Recall (2013) și recentul Post City, au fost câteva din conceptele în jurul cărora s-au construit edițiile Ars Electronica de-a lungul anilor. Dacă festivalul are abilitatea să prevadă viitorul, ne intrebăm ce temă le va ocupa mintea in 2016.

Photo credits: Ars Electronica.

Comments are closed.