Alessio Chierico

USE AT YOUR OWN RISK este o expoziție de artă interactivă compusă din lucrări participante în 2013 la festivalul Ars Electronica care va fi prezentată pentru prima oară în România în luna martie. Toate proiectele au fost dezvoltate ca parte din programul de masterat Interface Cultures Lab din cadrul Universității de Arte și Design din Linz. Expoziția conține 14 proiecte diferite ale unor artiști care sunt din sau lucrează în Austria. Acestea sunt realizate în medii diferite, de la artă multimedia și audio-video până la food art performance.

Alessio Chierico va fi prezent cu o instalație interactivă intitulată Arnulf Rainer for Digital Performers, concert version (ARfDP). Lucrarea, ce reprezintă o reconstituire a filmului „Arnulf Rainer”, realizat de regizorul experimental austriac Peter Kubelka, este compusă dintr-o orchestră de computere ce interpretează unic o partitură sonoră și vizuală, sub direcția unui computer-dirijor. Am schimbat câteva idei cu Alessio despre procesul de deconstrucție a unui obiect și despre relația dintre artă și tehnologie, în general.

arfdp

Poți să ne spui câte ceva despre tine și ce îți influențează munca?

Întrebarea m-a făcut să mă gândesc la trecutul meu, iar acest lucru este de fapt foarte bun pentru mine, să-mi amintesc de unde am venit, cu scopul de a înțelege mai bine spre ce mă îndrept. Pe scurt, când eram adolescent am fost foarte pasionat de muzică electronică și foarte fascinat de tehnologie. La scurt timp, am devenit interesat de subculturi din aceste domenii. De exemplu: cluburile și scena rave pentru muzică, și cultura hackerilor pentru tehnologie. Scriind asta îmi dau seama că acest exemplu poate explica deja abordarea mea: se pare că pentru orice pasiune am nevoie să găsesc o legitimare culturală. Eu cred că cultura din jurul oricărei expresii sociale descrie perfect sensul și sporește valoarea tuturor fenomenelor sociale, precum și artistice. În proiectele mele m-am concentrat mai mult asupra conceptelor (de obicei, dar nu de fiecare dată) și forma este doar o materializare a lor. Interesul meu pentru artă a venit mai târziu decât interesele descrise anterior. La început a fost destul de romantic și naiv, apoi, cunoașterea perioadei avangardiste, și a artei din anii ’60 și ’70, a schimbat perspectiva mea. Trebuie să mărturisesc că mă refer deseori la aceste perioade, chiar cu riscul de a fi considerat un pic de modă veche. Încheind această retrospectivă, pot doar să spun că am fost extrem de surprins să descopăr existența noului în lumea artei media. Am găsit aici convergența intereselor mele mai vechi și a lucra în domeniu, din acest punct de vedere, nu a fost chiar o alegere. De opt ani de când am decis să mă implic, abordarea mea s-a rafinat în timp și, deși nu pot să spun că sunt îndrăgostit cu totul de acest domeniu vast, aici mă simt ca acasă.

Cum ai descrie conceptul din spatele ARfDP în termeni simpli?

Arnulf Rainer for Digital Performers, concert version (ARfDP) este, de fapt, un concert vizual. Instalația urmărește metafora unei orchestre, în care computerele devin „muzicieni vizuali” care reproduc un anumit scor muzical influențat de calitățile lor tehnice. Un computer central (dirijor) citește partitura vizuală format din secvențe din filmul experimental „Arnulf Rainer” de Peter Kubelka – care are doar cadre negre sau albe – și trimite instrucțiunile muzicienilor. Deci, fiecare calculator redă acest scor într-un mod ușor diferit. Pentru că fiecare monitor de calculator are proprietăți diferite, reprezentarea vizuală a partiturii originale este interpretată individual.

Cum se încadrează ARfDP în portofoliul tău de proiecte?

Așa cum am spus mai devreme, abordarea mea este destul de conceptuală. În cele mai multe dintre proiectele mele anterioare am încercat să investighez un fel de ontologie digitală. Cu alte cuvinte, mi-am pus în permanență întrebări: Ce este digitalul? Care este forma sa? Care este esența sa? Acest întrebări sunt destul de simple, dar răspunsurile pot declanșa mai multe concepții și încă multe alte întrebări. Printre răspunsurile pe care le-am găsit, cel mai interesant a fost legat de reprezentare. Cred că cea mai profundă natură a digitalului apare în reprezentari media vizuale și acustice. De exemplu, am realizat proiecte în care am imprimat codul numeric care reprezenta o fotografie digitală, sau un CD player care reda sunetele sale mecanice în loc de muzică digitală. Arnulf Rainer for digital performers, concert version este, probabil, ultimul pas din acest studiu, care reflectă asupra imaginii digitale și a mișcării acesteia.

Pe website declari că îți place să pui la îndoială relația dintre scopul unui obiect și funcția sa. Am înțeles asta și din răspunsurile de mai sus, dar mă întrebam dacă vrei să elaborezi? 

Având în vedere contextul în care s-a născut cercetarea mea, acum ar trebui să explic în ce direcție se mișcă. În momentul de față eu sunt într-un proces lent de extindere a cercetării într-o analiză critică a design-ului (în sensul lui deplin). Reflecția mea asupra digitalului încearcă să evidențieze mecanismele naturii sale. În continuare aș dori să expun mecanismele din spatele interfețelor pe care design-ul le oferă. Prin interfețe mă refer la forma obiectelor care arată posibilitățile de utilizare, luând în considerare atât fizicul, cât și virtualul. Cuvântul cheie este deconstrucție, care permite obținerea unui grad de conștientizare a complexității obiectelor și subminarea regulilor comune de utilizare a lor. Ancheta digitalului este încă, în mod direct sau indirect, principalul punct de interes al meu. Dar am constatat că digitalul, luat separat, ar putea fi prea limitat ca subiect exclusiv.

În opinia ta, în ce fel tehnologia a potențat/influențat arta?

Această întrebare deschide o discuție lungă pe care le pot rezuma astfel: tehnologia a influențat arta, sau arta a influențat tehnologia? În acest moment trebuie să îmi clarific poziția. Eu cred că nici una dintre ele nu este mai bună decât cealaltă. Cu toate acestea eu sunt mai interesat de arta care îmbunătățește tehnologia. Dar, în procesul meu de lucru, folosesc ambele puncte de vedere în diferite momente. De exemplu, pornesc de la un concept artistic, în cazul în care vorbesc despre tehnologie și apoi să aleg tipul de tehnologie media prin care pot exprima conceptul meu cel mai bine. Cu siguranță tehnologia optimizează arta. Pe de-o parte în calitate de instrument, care permite crearea de lucruri specifice, pe de alta ca unitate care creează noi universuri imaginare. Trebuie să ne amintim că o perie este, de asemenea, o tehnologie, chiar dacă nu este nouă. Aș spune că arta fără tehnologie (sau tehnică, cel puțin), nu poate exista, dar nu cred nici că tehnologia avansată oferă mai multe rezultate artistice. Deci, ce rămâne de spus despre arta și tehnologie? Arta este un instrument foarte puternic pentru a descrie și simți procesele culturale și sociale, și aici poate fi reglementat și criticat impactul tehnologiei și utilizarea sa. Eu cred într-un fel de utilitate a artei. Nu contează dacă este atinsă în mod conștient sau inconștient, funcționează oricum.

La ce lucrezi în prezent?

În momentul de față aproape am terminat un proiect care își propune să compare reprezentări diferite (fotografii digitale) ale aceluiași subiect. În plus, am câteva lucrări în care experimentez cu o interfață creier-calculator, și multe alte idei, pe care sper să încep să le dezvolt în curând.

 

Expoziția are loc între 6-29 martie la Victoria Art Center și este organizată de asociația AVmotional, București și Interface Culture Lab, Linz, cu suportul Universității de Artă și Design din Linz, Ars Electronica Center, Linz și Forumului Cultural Austriac, București. Mai multe detalii despre eveniment aici.

Comments are closed.