88888

PORTRAIT_jeroenverrecht_02015

Instalaţiile artistice complexe te fac câteodată să uiţi că în spatele lor se ascunde un proces cu mulţi paşi al unor minţi care încearcă să-şi depăşească propriile limite. Pentru noi, instalațiile care își construiesc scheletul pe informațiile date de un spațiu – site specific – sunt cele mai relevante exemple de artă vie, genul de experienţe care cuprind informaţii vizibile şi invibile.

Orice produs final aruncat în conștiința universală are libertatea de a-și forma propria personalitate, deşi ea e direct influențață de personalitatea celor care a creat-o. 88888, duo-ul belgian Karel Burssens și Jeroen Verrecht, îşi ocupă timpul personal şi profesional cu surprinderea firelor invizibile din diverse locuri, fie împreună sau separat.  Amândoi au studiat ingineria civilă în cadrul arhitecturii, dar au ales să nu lucreze pentru mult timp în domeniu, ci să se reorienteze spre proiecte temporare, în zone diverse;  Karel are experienţă în lumea modei şi a performance-ului, iar Jeroen a lucrat mai mult pe partea de expoziţie şi instalaţie.

Munca lor e o explorare a spațiilor și ideilor de care se ciocnesc. Amândoi au o deschidere asumată față de ce se vede cu ochiul liber, dar și față de ce este absent şi perceput doar la nivel inconştient (cum ar fi proiectul Untitled Sound Installation despre senzorii Vater Pacini ce se găsesc sub piele). Rezultatele muncii lor ne-au făcut să ne deschidem minţile către noi moduri de a privi spațiile cu care interacționăm. Mai jos găsiți o mostră din mecanismele care mișcă munca și creativitatea lor.

88888_logo

Ce v-a făcut să treceţi la proiecte temporare?

Jeroen Verrecht: Perioada de desfăşurare a proiectelor temporare nu e un motiv în sine, dar în urma unor proiecte de genul, în cadrul şi în afară joburile de arhitectură, am început să ne bucurăm de rapiditatea şi libertatea de a manifesta unele idei.

Când aţi început să lucraţi împreună?

JV: În studenţie. Am început să organizâm petreceri şi destul de repede am recunoscut unul în altul ambiţia comună şi atenţia la detalii.

Karel Burssens: După asta, pe baza intereselor comune, am început să lucrăm la mai multe proiecte şi idei. Ideile astea se duceau în toate direcţiile, fără să fie limitate de un domeniu de activitate specific. Vorbeam în acelaşi timp despre artă, muzică, petreceri, performance-uri.

Care e povestea numelui?

JV: A apărut într-o perioadă în care singura certitudine era că o să lucrăm împreună.  Proiectele la care lucram sau oamenii cu care colaboram erau în continuare o chestie deschisă, de fapt încă e. Am evitat cuvintele „studio” sau „arhitectură” în titlu. Mai ales, nu voiam să ne punem numele. 88888 a apărut spontan,  ca o emblemă anonimă şi lipsită de logică.

KB: E un nume fără conotaţie, fără legătură directă cu un domeiu sau o profesie. Îi intrigă pe cei interesaţi. Asta ne dă nouă libertatea necesară să fim în mijlocul mai multor discipline; interesele şi experienţele noastre comune se reflectă în orice proiect. Se ridică multe întrebări. E în acelaşi timp şi foarte grafic, ceea ce-i face pe oameni să-l ţină minte după ce îl văd.

Legătura cu scena (teatru, operă, spaţii de performance) e ceva personal sau s-a dezvoltat natural din domeniul vostru de activitate?

JV: Destul de natural. A fost, cred, o rută logică din mai multe motive. O libertate profundă a limbajului formal, a esenţei, colaboratori deschişi la minte şi clar rapiditatea de derulare a proiectelor.

KB: Scenografia e una din ariile de interes în care ne putem folosi experienţa din modă şi expoziţii. E un traseu interesant  în a observa cum performance-ul influenţează scenografia şi viceversa.  E plăcut să lucrezi şi să te confrunţi cu un domeniu nou ca dansul contemporan. Am fost norocoşi să fim implicaţi în procese intense, în căutări complementare şi influenţe în diferiţii parteneri, lucrând spre un rezultat complet.

Procese intense?

JV: E o diferenţă evidentă, dar foarte importantă între discuţia cu un om care vrea o bucătărie de alun şi un coregraf care e în mijlocul creării unui dans nou. Nu am făcut şi nici n-o să facem o alegere conştientă între cei doi colaboratori, dar participarea la procesul de creaţie al unor oameni care îşi dedică viaţa proceselor acestora – coregrafi, dansatori, etc. – e aproape prin definiţie o colaborare intensă. Importanţa cu care oamenii implicaţi tratează proiectul, libertăţile formale şi informale de care te loveşti, toate conduc spre o împlinire plăcută, dar profundă.

88888_untitledsound

Care a fost conceptul din spatele primului proiect 88888?

JV: Ca parte dintr-un festival cu tematica corpul omenesc, localizat în foste clădiri universitare ale departamenului de medicină, am dezvoltat Untitled Sound Installation. Am aflat despre corpusculii Vater Pacini, senzori minusculi care se găsesc sub pielea de pe mâini, genunchi, piept, și care reacţionează la unde acustice de frecvenţă joasă. Ne-am propus să creăm o instalaţie care să rămână invizibilă pe parcursul plimbării vizitatorului prin spaţiu, dar care să-i afecteze corpul cu o presiune vibraţională ritmică, un sentiment comparabil cu cel pe care îl ai când stai în faţa unei scene de muzică mari – minus muzica. În mare parte, este încă o instalaţie abstractă. Sperăm să o dezvoltăm pe viitor, pentru că ne-a plăcut să lucrăm în zona asta de intersecţie dintre simţuri şi experienţe.

Vi se pare că instalaţiile site-specific ajută privitorul să facă un pas înapoi, să aibă o imagine mai de ansamblu?

JV: Lucrul cu şi într-un context e vital pentru 88888. E posibil să fie parţial datorită specializării ca arhitecţi, dar suntem într-o căutare continuă a genului acestuia de contexte semnificative. În proiecte propuse de alţii sau iniţiate de noi. Dacă un context clar nu e prezent, îl construim.

KB: Experienţa spaţiului e parte din muncă. Prezenţa intervenţiei noastre în context ar putea da naştere la o experienţă modificată, un nou fel de observare.

HORST_LOWRES_jeroenverrecht_5650HORST_LOWRES_jeroenverrecht_5549
Untitled

Puteţi să vorbiţi puțin despre munca din spatele proiectului Untitled de la castelul Horst?

JV: Pentru piesa de la Horst am fost invitaţi să aducem o contribuţie în cadrul unui parc cu sculpturi temporare. Castelul şi împrejurimile lui crează un context aparte, undeva la limita istoriei, mediului natural şi a turismului. Ne-am decis destul de devreme să ne concentrăm atenţia pe cele două lacuri ce înconjoară castelul, şi pe funcţia lor în cadrul experienţei şi calităţii întregului context.  Procesul de dezvoltare a dus la o intervenţie neaşteptată – formă, construcţie, funcţie –, dar care păstrează simplitatea (aproape ca o indiferenţă). O gaură în apă conţine şi logică şi inadecvare.

KB: Apa e foarte prezentă, e una dintre caracteristicile principale ale locului. În acelaşi timp, e singura parte care nu e accesibilă. Astfel, devine un punct de plecare interesant. Instalaţia te face conştient de loc. Îl sporeşte şi îi arată inaccesibilitatea. Ceva similar se întâmplă atunci când treci de la zi la noapte, de la vizibil la negru beznă.

artist-duo-88888-creates-hanging-installation-for-daniel-linehans-dbddbb-2artist-duo-88888-creates-hanging-installation-for-daniel-linehans-dbddbb-5
dbddbb, coregrafie Daniel Linehan

Abordaţi proiectele dintr-un unghi minimalist? (Mă gândesc la dbddbb şi la videoclipul Hollow Hill de la School is Cool)

JV:  Când vorbim despre limbaje formale, încercăm să stăm departe de ele şi să nu creăm o abordare dogmatică auto-condiţionată. Prezenţele fizice minimale din proiectele menţionate au mai degrabă de-a face cu luarea în calcul a absenţei, a vidului ca material pe care construim.

KB: Nu neapărat, nu e un scop. Când dezvoltăm forma şi materialul dintr-un proiect, minimalul ar putea fi un fir narativ, dar nu-l simţim ca un scop. De obicei, texturi subtile, culori, nuanţe… sunt la fel de importante.


School is Cool – Hollow Hill

Ideea asta de „vid ca material” mă face să vreau să ştiu mai multe.

JV: De-a lungul anilor, vidul a devenit parte din munca noastră la nivel abstract şi formal. E un concept vechi, dar subapreciat. Sau, poate mai bine zis, construcţia e câteodată supraapreciată. (Am avut un job sezonier de funcţionar la o mânăstire – în ciuda bisericii baroce excepţionale, grădina interioară goală era cel mai tare loc.) Aş prefera să nu raţionalizez, dar sigur e legat de întrebările pe care ţi le pui în legătură cu relevanţa contribuţiei spaţiului fizic ca soluţie sau parte din diverse tipuri de evoluţie. Şi, bineînţeles, relevanţa artistului, egoul, procedeele materiale din spaţiu, etc.

Ce vă dezmorţeşte imaginaţia în cursul vieţii de zi cu zi?

JV: Schimbarea de mediu.

KB: Zborurile transcontinentale, oraşele mari, vizitele la muzeu, viaţa de zi cu zi, situaţii de muncă.

Care a fost prima interacţiune cu tehnologia?

KB: Câteodată sunt dezamăgit de evoluţia tehnologiei, mă întreb de ce programele de calculator nu evoluează mai repede şi mai eficient. Pe de altă parte, sunt în continuare uimit de avioane, de călătoriile în spaţiu şi, în general, de investigaţii de tot felul. Săptămâna trecută, un matematician s-a plimbat printr-o clădire timp de 15 minute cu un dispozitiv mic şi 30 de minute mai târziu avea întreaga clădire pe calculator. O imagine pe care o poţi măsura la milimetru.

Dar cu arta?

KB: Călătorind cu părinţii când eram mic am văzut multe biserici. Grandoarea construcţiilor de genul acesta încă mă impresionează, deşi copil fiind, mă cam săturam după opt vizionări. Tot din zona asta, ritualurile de la Santiago de Compostella sunt niste performance-uri tari.

Cum ați defini „inovaţia”?

KB: Găsirea unei noi conexiuni.

Ce tehnologie ar fi trebuit inventată în urmă cu mulţi ani?

KB: Un calculator fără probleme.

Un loc preferat de pe internet.

KB: Youtube e incredibil.

Căutările acestea pe internet (ca un fel de procrastinare creativă) fac parte din procesul de găsire a unui concept pentru proiectele voastre?

JV: Hoinăritul pe internet e doar o parte dintr-un proces continuu de observare.

KB: E un fel de inspiraţie dintr-un colţișor al creierului. Nu oferă un răspuns la întrebările noastre. În mare parte porneşte din imaginaţie.

Aţi intrat în contact cu scena artistică românească?

KB: Avem o prietenă din Romania, Aylin. E tare. Nu-mi place să gândesc în categorii, totuşi. Mi se pare ciudat să cataloghezi după ţări.

Poze de Jeroen Verrecht.

#GetCurious este o serie de interviuri scurte despre proiecte inovative și mințile din spatele lor.

Comments are closed.